Victor Juhász
Instructor SSI # 56445
AOWD Instructor
Încă din copilărie iubeam apa. Prima dată am invățat să înot sub apă, doar apoi am reușit să mă mențin înotând la suprafață.
Urmăream viața subacvatică cu adorație. Pe vremea aceea era în premieră serialul lui Cousteau.
Poate eram elev in clasa a XI-a, cănd am văzut un anunț pe strada principală despre un curs de scafandri, organizat de salvamontiștii de la Cluj. M-am înscris imediat. Din păcate pentru mine, am fost singurul candidat, deci cursul nu a mai fost organizat.
Viața m-a îndrumat pe alte căi, până ce în 2006 am găsit din nou un curs de scafandri in Oradea. M-am înscris și am absolvit cu succes. Pas cu pas am înaintat și am absolvit mai multe nivele pentru a ajunge profesionist.
În 2010 am fost întrebat, dacă aș accepta conducerea unui centru de scufundări, iar eu am fost de acord. De atunci sunt instructor profesionist de scafandri.